cred / nu cred

marți, 21 septembrie 2010

nu cred in resemnare.
nu cred in chestii de genul "eu n-am noroc", "eu nu pot".
cred ca viata noastra depinde in foarte mare masura de noi.
Doamne-Doamne nu ne-a desenat fiecaruia un destin de genul "tu vei fi bogat", "tu vei fi sarac", "tu vei fi fericit", "tu vei fi trist".

in viata noastra este plin de intersectii in care alegem singuri in ce directie sa viram...
nu putem da vina pe altii pentru ceea ce ni se intampla si nici nu avem de ce sa asteptam de la ceilalti sa ne rezolve problemele.
nu putem sa-i facem pe altii responsabili de fericirea sau nefericirea noastra.
suntem singurii responsabili.

sta in puterea noastra sa alegem cum vrem sa fim.
trebuie sa gasim in noi forta necesara pentru asta.
cu siguranta nu e tocmai usor...

cred ca nimic in viata nu este intamplator. 

cred ca totul se intampla cu un anumit motiv.
oamenii care apar in viata noastra, ceea ce ni se intampla, totul are un sens.
nu trebuie decat sa deschidem ochii, sa ne deschidem sufletul si sa vedem ceea ce este de vazut.
sa invatam ceea ce este de invatat.
si sa mergem inainte. sa inaintam. noi alegem cum.
sa nu ne afundam in noroi. sau sa ne afundam daca asta ne ajuta.
sau sa trecem prin el bucurosi.
bucurosi ca am mai invatat ceva.
bucurosi ca avem o experienta in plus.

daca eu am aparut in viata cuiva a existat cu sigurantă un motiv.
daca cineva a apărut in viata mea a existat cu sigurantă un motiv.

trebuie doar sa vedem dincolo de aparente.  :)

pentru descretit fruntile :)

vazusem filmuletul asta mai  demult, iar azi l-am regasit pe pagina de fb a cuiva.

mi se pare dragutz. parca toamna nu mai e la fel de rece. :)


si totusi...

luni, 20 septembrie 2010

si totusi, in acest sfarsit de saptamana n-am fost prietena cu toamna...
m-am suparat putin pe ea.
stie ea de ce...
a plouat.
hmm... mie imi place ploaia in general.
dar a plouat si a fost frig.
a plouat si mi-a fost frig.
pana in suflet...

septembrie

miercuri, 15 septembrie 2010

si uite asa...
a venit si septembrie cu toamna mea draga.
draga... de ce draga?
pentru ca imi place.
trecand peste zilele reci...
nebunia de culori, galben, rosu, ruginiu...
frunzele care se astern prin parcuri.
frunzele care se astern prin paduri.
totul mi se pare atat de frumos...
totul mi se pare atat de romantic...

sunt o visatoare.
imi place sa visez cu ochii deschisi.
imi place sa vad alb acolo unde altii vad negru.
imi place sa sper.
imi place sa cred in oameni.
imi place sa cred in oamenii de langa mine.
imi place sa cred in sinceritate.
imi place sa cred in viata.
imi pace sa cred in fericire.
imi place toamna asta.
imi place fiecare toamna.
chiar daca fiecare toamna imi aduce un an in plus pe chip. :)
imi place viata.
imi place sa iubesc.
imi place sa fiu iubita.
ador sa fiu indragostita...

da... sunt o visatoare!

 

de ce?

de ce m-ai lasat sa te uit?

oare ce-a fost in capul tau?

Eskobar - Fly On The Wall

vineri, 10 septembrie 2010

imi place asa mult melodia asta!
imi da o stare de liniste.


Mother Earth

marți, 7 septembrie 2010

vise

sâmbătă, 4 septembrie 2010

am visat joi noaptea ca am murit...
foarte ciudat visul...
am simtit efectiv cum iese viata din mine..
parea extrem de real.
culmea este ca nu m-am panicat.
m-am trezit din somn, ce-i drept, dar nu cu transpiratii reci si chestii de genul si nici cu vreo senzatie de frica. drept sa spun n-am mai simtit senzatia de frica de mult timp...

visul asta mi-a starnit putin curiozitatea si am cautat pe net interpretari date viselor.
si am gasit o interpretare pentru visul meu, interpretare care suna cel putin interesant...

"Moartea ta inseamna ca o etapa din viata ta a luat sfarsit. Vei avea parte de mari schimbari si vei lasa trecutul in urma."

hmm...
astept schimbarile.
cele mari.
:))




secret garden

joi, 2 septembrie 2010

mi-a sarit somnul... :)

om fain?

stateam zilele trecute de vorba cu un prieten.
vorbeam despre diverse.
despre oameni.
despre oamenii de langa noi.
despre oamenii care nu sunt langa noi.
eu am folosit cred expresia de "om fain".
el mi-a retezat-o destul de rapid...

"nu exista oameni buni si rai...ai o varsta...ar trebui sa stii asta
om fain...deja mi se face rau cand aud descrierea asta...
nu exista nici fain nici nasol...
exista iti place sau nu iti place"

ma tot intreb... are dreptate? 
eu as putea sa fiu om fain pt cineva....? si nasol pentru altcineva...?
doar pentru ca o persoana ma place si cealalta nu?
posibil...

dar daca o persoana mi se pare om fain inseamna ca imi place? depinde in ce fel.
si daca o persoana pe care o plac la un moment dat nu imi mai place inseamna ca a devenit pt mine un om nasol? nu neaparat. depinde in ce fel am placut persoana respectiva.
da... complicat.
si mi-e cam somn...

fluturasi in stomac?

miercuri, 1 septembrie 2010

sambata seara m-am intalnit cu cativa prieteni de suflet pe o tesasa in unirii.
frig cu tzurtzuri as putea spune.
noroc ca eu am primit o patura de la bar... :) vorbesc serios.
dar trecand peste frig,  a fost o seara foarte faina.
am ras cu lacrimi.

ceea ce mi-am amintit si reamintit zilele astea, ceea ce m-a binedispus mereu, a fost o gluma facuta de unul dintre baieti...
ceva de genul  "fluturasi in stomac? daca simti asa ceva, sa stii ca aia nu's fluturasi... e helicobacter!!! "

da' oameni buni.. e helicobacter! mereti de va tratati. :)))))

"n-ai nevoie de foarte multe"-Dinu Olarasu

luni, 30 august 2010

Minulescu

joi, 26 august 2010

pentru ca imi place minulescu foarte mult, pentru ca mai cunosc cel putin o persoana extrem de sensibila la poeziile lui m-am gandit sa pun aici o poezie de-a lui.

ti-o dedic tie... ca sa vad daca mai treci pe aici. :)

Ion Minulescu - Acuarelă


În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.


În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…


În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…


satul meu natal.. danesti, maramures

marți, 24 august 2010

 azi am gasit doua linkuri care mi-au umplut sufletul de bucurie.

asta e satul meu natal... bucurati-va si voi.
n-as putea vreodata sa-l descriu atat de amanuntit si atat de frumos.

http://www.romania-natura.ro/node/153

http://www.romania-natura.ro/sites/default/files/revista_natura_romaniei_nr_8_2008.pdf

o sambata minunata!

astea  sunt peripetiile care au urmat in continuarea diminetii frumoase... :) 
scrise tot in 12 iunie.


dimineata incepuse frumos..
dar cum ceea ce e frumos nu dureaza o vesnicie... partea frumoasa dureaza pana la vreo 10 si ceva.

dupa care....
o sun pe oana.
"mergem pe afara, undeva unde gasim soare, umbra si apa?"
e de acord, la ora 11 si ceva plecam din timisoara cu destinatia malul timisului.

mergem spre mosnita. nu o luam spre urseni ca alta data ci incercam alta locatie.
undeva dupa albina. pe dreapta. intram pe un drum de pamant. mergem 100 m.maxim 100.
o balta imensa, mlastinoasa. loc pentru o masina in stanga (de ocolit). doar ca era o portiune cam "adancita" . primul instinct mi-a spus "nu", dar n-am tinut cont de el si am mers mai departe.(cineva cred ca ar trebui sa-mi repete mai des ca trebuie sa urmez primul instinct :)  )

binenteles ca ramanem blocate acolo, cu masina sprijinita pe tot ce se putea, mai putin pe roti, cum era normal... :)

iau telefonul. sun prima persoana care imi vine in minte (pt sfaturi, pt a-mi spune of-ul). adica pe el. :) n-are semnal sau are el inchis.

alte cateva masini de-a lungul raului.
una nu se incumetase sa treaca de balta respectiva, altele trecusera.

viteza pe la posesorii lor, "va rog... am ramas blocate... bla-bla..."
oamenii se ofera sa ajute.

un personaj de treaba, care soseste primul, are cablu de remorcare.
mie imi lipseste piesa aia de metal care se infileteaza intr-o alta chestie cu filet din bara masinii, in care ar trebui prins cablul de tractare. cheia de tractare cum ar spune barbatii. ;)

bun.

ce facem?
hai sa prindem de altceva.
am si gasit repede.
in arcul de suspensie de la roata din dreapta spate.
bineinteles ca dupa doua smucituri sare arcul... :)))

eu rad acum, dar atunci radeam a jale...

deja era ora 2 si un sfert.
il sun pe lucian, un coleg, care are masina exact ca si a mea sa-l rog sa ma ajute.
vine cu piesa care-mi lipsea (aia pt tractare- sunt femeie, nu va suparati ca nu stiu cum se numeste)

nu stiu pe cine sa mai sun, sa cer sfaturi tehnice...
imi amintesc ca taica-meu e mecanic... :)))
il sun. ii povestesc repede, il intreb daca pot pleca cu arcul smuls pana la primul service. incepe sa-mi explice, dar se opreste brusc ca sa ma certe putin.. "cum te-ai gandit sa prinzi cablul ala de arcul de suspensie?"

recunosc, eu am propus asta, dar dintre atatia barbati cati erau pe langa mine de ce nu a spus nimeni ca nu e ok? hm.. cred ca se pricepeau si ei.. ca sa nu mai spun ca unul dintre domni a vrut sa legam cablul de rezervor... iar mie mi s-a parut mai "safe" arcul... :))

bun.

sun un alt coleg. il intreb unde e cel mai apropiat service si cat costa sa vina o platforma sa ma ridice de acolo. (asa mi-a recomandat tata!!!- si am vazut mai tarziu ca avea perfecta dreptate.. multumesc!)
"600 lei". "cat?" si ma gandesc... eu numai ce am aruncat (din greseala, evident) 200 euro la gunoi sapt trecuta( frumos, intr-un plic, nu oricum)

colegul meu merge la un service sa se intereseze. ma suna si imi zice ca platforma costa 150 lei. "oau!!! ioi, vai, da' macar e super-oferta" :))) doar ca deja e 2 si ceva iar mecanicii lucreaza pana la 3.. telefoane, rugaminti sa astepte mecanicul, etc...

vine platforma. masina  mea e urcata ca o printesa care este pe platforma.  baiatul de la volan imi spune ca daca arcul e rupt ma costa vreo 150 euro arcul.
hmm... evident ca iar ma gandesc la aialalti 200 aruncati la gunoi... :)

ajungem in final la service. eu toata mazgalita pe brate, picioare, de la incercarile mele de a vedea ce se intampla pe sub masina.. :))  arcul nu e rupt. e doar desfacut. (doamne multumesc!-adevarul este ca oana incepuse sa se roage pentru asta cand a auzit pretul... oana esti o scumpa!)
e pus la loc.
toata lumea fericita.
si eu. dar eu cu 220 lei mai putin in portofel.
deja e ora 4 jumate.

hmm... daca am fi stat tot timpul asta la soare-umbra-apa sigur faceam insolatie, nu?
asa ca ... cineva a avut grija de noi. "dar noi nu ne mai bronzam??"

evident ca ne-am intors la timis. :))))

nu va speriati!!!

intr-un loc mult mai usor accesibil, de unde ne-am intors in siguranta, bronzate doar in portiunile unde ne-a vazut soarele cat timp ne invarteam pe langa masina... :)))

amintiri

mi-am amintit acum, ca in urma cu 4-5 ani niste prieteni de-ai mei au fost in concediu prin maramures.. 
eu n-am reusit sa-mi iau concediu din pacate, sa-i fi plimbat pe meleagurile natale. 
atunci inca mai traia si mama mea... 
i-am rugat sa se opreasca la mine in sat. mami era mereu bucuroasa de oaspeti, mai ales daca era vorba despre prietenii copiilor ei. :) 
si gatea dumnezeieste... din pacate nu s-au oprit, dar unul dintre ei, un prieten foarte drag mi-a zis ca este aproape convins ca a vazut-o in sat, in timp ce ei treceau pe acolo. :) 
si tot el mi-a spus, dupa cateva zile de hoinarit prin maramures: "acum inteleg de ce ai asa un suflet fain... mandru-i maramuresu'- ca si tine" 

nu stiu de ce mi-am amintit asta acum. 
poate pentru ca ma gandeam ca sunt singura desi dupa cum se vede, prietenii imi spun ca sunt ok. 
poate pentru ca ma gandeam la mama mea. 
poate pentru ca ma gandeam la casa, la "acasa", la ceea ce iti da senzatia de "acasa" chiar daca nu esti neaparat in casa ta.
poate pentru ca ma gandeam la oamenii faini din maramures si la oameni faini in general. 
poate pentru ca ma gandeam ca avem de putine ori ocazia sa intalnim oameni faini in viata noastra. 
poate pentru ca ma gandeam ca de multe ori, cand ii avem aproape nu stim sa-i apreciem. 
de ce? 
poate pentru ca avem impresia ca este normal sa fie asa si ca ei ne vor fi aproape mereu. 

la fel am avut si eu impresia cu mama mea...
am crezut ca ea va fi mereu aproape de mine, gata sa sara oricand la dispozitia mea, la cel mai mic semn al meu. din pacate lucrurile nu stau asa in viata reala. 
mi-e dor de ea... 
mi-e dor de ea si in acelasi timp parca nu ma gandesc destul de des la ea. 
cu toate ca in momentele in care trebuie sa iau o decizie extrem de importanta, in momentele in care imi este foarte greu, ma intreb de fiecare data... oare mami ce mi-ar fi spus acum? cum m-ar fi incurajat? 
o mamă este.... mamă. 
nimic nu poate  sa o inlocuiasca vreodata. 
nimic. 
habar n-aveti voi cei care inca le aveti alaturi... 
nici eu n-am stiut. 
nici eu n-am apreciat destul. 
si daca stau sa ma gandesc.. e firesc... 

na... ca am ajuns sa plang acum...

da, ma gandesc la ea atunci cand trec prin momente foarte grele asa cum de obicei ne gandim la doamne-doamne doar cand avem nevoie de el. 
ma intreb daca este suparata pe mine. 
nu cred. 
nu putea sa stea suparata pe noi indiferent ce tampenii faceam eu si fratele meu. 
la fel cum nici eu nu pot sta suparata pe cineva  prea mult timp, indiferent cine ar fi persoana si indiferent cu ce m-ar fi suparat.


uneori sunt eu suparata pe ea si pe tatal meu ca m-au invatat sa am prea mult bun simt pentru lumea in care traim, ca m-au invatat sa fiu buna, ca nu m-au invatat deloc sa fiu rea, ca nu stiu sa fiu rea. 
dar imi trece repede, ca na...  asta e tiparul dupa care am fost croita... 
nu stiu sa fiu rea, asta e.. 
incerc sa  ma inconjor de oameni asemeni mie (ma refer la prieteni) si totul e ok. 


sau asa ar trebui sa fie.


si daca tot am vorbit de mama mea, o sa postez si cateva poze mai vechi cu ai mei parinti...


cu tata
parintii mei erau nasi. am avut si eu rochie lunga... :)
imi placeau bomboanele de pe brad

sfarsit de saptamana

luni, 23 august 2010

vantul adie usor, se aud greierii... daca as inchide ochii mi-as imagina ca sunt in mijlocul naturii, departe de lume.
dar... nu sunt decat in mijlocul camerei mele, acasa, gandindu-ma la sfarsitul de saptamana care tocmai a trecut, un sfarsit de saptamana relativ frumos.

cea mai mare bucurie a fost ca am reusit (cu mare greutate ce-i drept) sa gasesc sambata o persoana care sa aiba chef de o plimbare cu bicicleta. da, mi-am cumparat bicicleta!!! :))) si ardeam de nerabdare sa merg putin cu ea. toti prietenii care au biciclete ba erau plecati din oras, ba n-aveau chef... dar pana la urma, un prieten fara bicicleta a inchiriat una si ne-am plimbat putin (Lipovei-Dumbravita-Padurea Verde-Muzeul Satului)

ups.. nu merg prea bine... :)
ce faci? fotografiaza  bicicleta..

pacat ca nu se vede mai bine bicicleta in pozele astea.. este ffff faina. bijuterie. :) mi-e draga... ;)

oameni si oameni

sâmbătă, 21 august 2010

sunt oameni pe care-i intalnim si care trec prin viata noastra de parca nu i-am fi cunoscut vreodata.
sunt oameni pe care-i intalnim si care trec prin viata noastra altfel. lasand ceva in urma lor. un parfum, o senzatie, sentimente.
sunt oameni pe care-i intalnim si care ne determina sa privim viata altfel.
sunt oameni pe care-i intalnim si despre care nu vrem sa ne amintim ca i-am cunoscut vreodata.
sunt oameni pe care-i intalnim si care ne vor ramane mereu dragi, indiferent de cararile pe care mergem fiecare dintre noi.
sunt oameni pe care i-am intalnit si care ne aduc un sentiment, o senzatie foarte faina atunci cand ni-i amintim. astia sunt oamenii faini din viata noastra. 

sunt oameni si oameni. sunt momente si momente.
intersectari la momentul potrivit.
intersectari la momentul nepotrivit.

dar indiferent daca e sau nu momentul potrivit, oare de cate ori am simtit fiecare dintre noi, atunci cand am cunoscut o persoana ca suntem pe aceeasi lungime de unda? de cate ori am simtit ca avem ce sa vorbim cu persoana respectiva, ca putem sta ore intregi cu ea de vorba fara sa apara acele momente penibile cand nu spune nimeni nimic? sau de cate ori am simtit ca inclusiv in momentele de liniste celalalt vorbeste? prin gesturi, priviri... de cate ori ne-am simtit bine noi cu noi in compania unei anumite persoane, fara sa incercam sa parem altfel decat suntem defapt? de cate ori am simtit ca am gasit sentimentul de "liniste" sufleteasca langa o anumita persoana? in toata agitatia care ne inconjoara, in toata graba si viteza cu care ne traim viata si care ne caracterizeaza aproape fiecare zi, de cate ori am avut sentimentul ca vrem sa ne oprim langa o anumita persoana?

mie nu mi s-a intamplat de multe ori in viata asta. poate intr-o alta viata mi se va intampla mai des. :)
glumesc. important este sa ti se intample macar o data. si sa ramana.

multumesc!

miercuri, 18 august 2010

azi un om deosebit mi-a facut ziua minunata!
stie el cine, stie el de ce. 
se mai rataceste din cand in cand si pe blogul asta mic.
multumesc!

maramures.. plai cu flori (vorba cantecului)

luni, 16 august 2010

ieri m-am intors de acasa. drum destul de lung si in lucru, dar mi-au tinut companie pe drum Bob Marley, Dennis Ferrer, Robbie Williams si Leonard Cohen.  m-a prins o furtuna infernala prin oradea. parca era noapte si totusi nu era decat 7-8 seara. nu vedeai la 10 m in fata aproape nimic. turna cu galeata.



plecasem destul de tarziu de acasa pentru ca de dimineata, avand in vedere ca era Sf.Maria, tatal meu a venit cu ideea sa mergem la Barsana la manastire. Eram destul de obosita si as fi vrut sa ma odihnesc... as fi vrut sa merg, dar parca nu... pana la urma am zis ok, hai sa mergem. am plecat o trupa intreaga, cu doua masini. drum de o ora si ceva, caldura mare afara, in masina relativ ok.







pe drum am avut ocazia sa privesc si sa admir din nou oamenii locului.


 



in maramuresul istoric, "peste deal" cum spunem noi morosenii, localnicii se imbraca inca in port popular. o multime de fete frumoase, baieti mai putini  :)  batranei, batranele imbracate "de sarbatoare".
case frumoase, cu porti imense de lemn.


 

in sfarsit ajungem la destinatie. nebunie. aglomeratie. urasc aglomeratia. lumea totusi nu se imbulzeste, in concluzie morosenii mei sunt oameni civilizati. ;)








manastirea, tot ansamblul de cladiri mai exact este extrem de frumos si ingrijit.


la slujba am fost atenta, dar nu suficient de mult. eram preocupata sa fac cate o fotografie oamenilor interesanti pe care ii vedeam si locurilor. 
alexandra
caldura mare...

luiza si georgiana
vreau si eu fotografie!

maria













l-am intalnit si pe profesorul meu de matematica din generala. par alb integral.  un om deosebit!







dar cel mai mult mi-a placut in bisericuta, unde era liniste si pace. numai bine sa-l rogi pe Doamne -Doamne una-alta.