"n-ai nevoie de foarte multe"-Dinu Olarasu

Minulescu

pentru ca imi place minulescu foarte mult, pentru ca mai cunosc cel putin o persoana extrem de sensibila la poeziile lui m-am gandit sa pun aici o poezie de-a lui.

ti-o dedic tie... ca sa vad daca mai treci pe aici. :)

Ion Minulescu - Acuarelă

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Orăşenii, pe trotuare,
Merg ţinându-se de mână,
Şi-n oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână,
De sub vechile umbrele, ce suspină
Şi se-ndoaie,
Umede de-atâta ploaie,
Orăşenii pe trotuare
Par păpuşi automate, date jos din galantare.

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Nu răsună pe trotuare
Decât paşii celor care merg ţinându-se de mână,
Numărând
În gând
Cadenţa picăturilor de ploaie,
Ce coboară din umbrele,
Din burlane
Şi din cer
Cu puterea unui ser
Dătător de viaţă lentă,
Monotonă,
Inutilă
Şi absentă…

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână
Un bătrân şi o bătrână -
Două jucării stricate -
Merg ţinându-se de mână…

satul meu natal.. danesti, maramures

 azi am gasit doua linkuri care mi-au umplut sufletul de bucurie.

asta e satul meu natal... bucurati-va si voi.
n-as putea vreodata sa-l descriu atat de amanuntit si atat de frumos.

http://www.romania-natura.ro/node/153

http://www.romania-natura.ro/sites/default/files/revista_natura_romaniei_nr_8_2008.pdf

o sambata minunata!

astea  sunt peripetiile care au urmat in continuarea diminetii frumoase... :) 
scrise tot in 12 iunie.


dimineata incepuse frumos..
dar cum ceea ce e frumos nu dureaza o vesnicie... partea frumoasa dureaza pana la vreo 10 si ceva.

dupa care....
o sun pe oana.
"mergem pe afara, undeva unde gasim soare, umbra si apa?"
e de acord, la ora 11 si ceva plecam din timisoara cu destinatia malul timisului.

mergem spre mosnita. nu o luam spre urseni ca alta data ci incercam alta locatie.
undeva dupa albina. pe dreapta. intram pe un drum de pamant. mergem 100 m.maxim 100.
o balta imensa, mlastinoasa. loc pentru o masina in stanga (de ocolit). doar ca era o portiune cam "adancita" . primul instinct mi-a spus "nu", dar n-am tinut cont de el si am mers mai departe.(cineva cred ca ar trebui sa-mi repete mai des ca trebuie sa urmez primul instinct :)  )

binenteles ca ramanem blocate acolo, cu masina sprijinita pe tot ce se putea, mai putin pe roti, cum era normal... :)

iau telefonul. sun prima persoana care imi vine in minte (pt sfaturi, pt a-mi spune of-ul). adica pe el. :) n-are semnal sau are el inchis.

alte cateva masini de-a lungul raului.
una nu se incumetase sa treaca de balta respectiva, altele trecusera.

viteza pe la posesorii lor, "va rog... am ramas blocate... bla-bla..."
oamenii se ofera sa ajute.

un personaj de treaba, care soseste primul, are cablu de remorcare.
mie imi lipseste piesa aia de metal care se infileteaza intr-o alta chestie cu filet din bara masinii, in care ar trebui prins cablul de tractare. cheia de tractare cum ar spune barbatii. ;)

bun.

ce facem?
hai sa prindem de altceva.
am si gasit repede.
in arcul de suspensie de la roata din dreapta spate.
bineinteles ca dupa doua smucituri sare arcul... :)))

eu rad acum, dar atunci radeam a jale...

deja era ora 2 si un sfert.
il sun pe lucian, un coleg, care are masina exact ca si a mea sa-l rog sa ma ajute.
vine cu piesa care-mi lipsea (aia pt tractare- sunt femeie, nu va suparati ca nu stiu cum se numeste)

nu stiu pe cine sa mai sun, sa cer sfaturi tehnice...
imi amintesc ca taica-meu e mecanic... :)))
il sun. ii povestesc repede, il intreb daca pot pleca cu arcul smuls pana la primul service. incepe sa-mi explice, dar se opreste brusc ca sa ma certe putin.. "cum te-ai gandit sa prinzi cablul ala de arcul de suspensie?"

recunosc, eu am propus asta, dar dintre atatia barbati cati erau pe langa mine de ce nu a spus nimeni ca nu e ok? hm.. cred ca se pricepeau si ei.. ca sa nu mai spun ca unul dintre domni a vrut sa legam cablul de rezervor... iar mie mi s-a parut mai "safe" arcul... :))

bun.

sun un alt coleg. il intreb unde e cel mai apropiat service si cat costa sa vina o platforma sa ma ridice de acolo. (asa mi-a recomandat tata!!!- si am vazut mai tarziu ca avea perfecta dreptate.. multumesc!)
"600 lei". "cat?" si ma gandesc... eu numai ce am aruncat (din greseala, evident) 200 euro la gunoi sapt trecuta( frumos, intr-un plic, nu oricum)

colegul meu merge la un service sa se intereseze. ma suna si imi zice ca platforma costa 150 lei. "oau!!! ioi, vai, da' macar e super-oferta" :))) doar ca deja e 2 si ceva iar mecanicii lucreaza pana la 3.. telefoane, rugaminti sa astepte mecanicul, etc...

vine platforma. masina  mea e urcata ca o printesa care este pe platforma.  baiatul de la volan imi spune ca daca arcul e rupt ma costa vreo 150 euro arcul.
hmm... evident ca iar ma gandesc la aialalti 200 aruncati la gunoi... :)

ajungem in final la service. eu toata mazgalita pe brate, picioare, de la incercarile mele de a vedea ce se intampla pe sub masina.. :))  arcul nu e rupt. e doar desfacut. (doamne multumesc!-adevarul este ca oana incepuse sa se roage pentru asta cand a auzit pretul... oana esti o scumpa!)
e pus la loc.
toata lumea fericita.
si eu. dar eu cu 220 lei mai putin in portofel.
deja e ora 4 jumate.

hmm... daca am fi stat tot timpul asta la soare-umbra-apa sigur faceam insolatie, nu?
asa ca ... cineva a avut grija de noi. "dar noi nu ne mai bronzam??"

evident ca ne-am intors la timis. :))))

nu va speriati!!!

intr-un loc mult mai usor accesibil, de unde ne-am intors in siguranta, bronzate doar in portiunile unde ne-a vazut soarele cat timp ne invarteam pe langa masina... :)))

amintiri

mi-am amintit acum, ca in urma cu 4-5 ani niste prieteni de-ai mei au fost in concediu prin maramures.. 
eu n-am reusit sa-mi iau concediu din pacate, sa-i fi plimbat pe meleagurile natale. 
atunci inca mai traia si mama mea... 
i-am rugat sa se opreasca la mine in sat. mami era mereu bucuroasa de oaspeti, mai ales daca era vorba despre prietenii copiilor ei. :) 
si gatea dumnezeieste... din pacate nu s-au oprit, dar unul dintre ei, un prieten foarte drag mi-a zis ca este aproape convins ca a vazut-o in sat, in timp ce ei treceau pe acolo. :) 
si tot el mi-a spus, dupa cateva zile de hoinarit prin maramures: "acum inteleg de ce ai asa un suflet fain... mandru-i maramuresu'- ca si tine" 

nu stiu de ce mi-am amintit asta acum. 
poate pentru ca ma gandeam ca sunt singura desi dupa cum se vede, prietenii imi spun ca sunt ok. 
poate pentru ca ma gandeam la mama mea. 
poate pentru ca ma gandeam la casa, la "acasa", la ceea ce iti da senzatia de "acasa" chiar daca nu esti neaparat in casa ta.
poate pentru ca ma gandeam la oamenii faini din maramures si la oameni faini in general. 
poate pentru ca ma gandeam ca avem de putine ori ocazia sa intalnim oameni faini in viata noastra. 
poate pentru ca ma gandeam ca de multe ori, cand ii avem aproape nu stim sa-i apreciem. 
de ce? 
poate pentru ca avem impresia ca este normal sa fie asa si ca ei ne vor fi aproape mereu. 

la fel am avut si eu impresia cu mama mea...
am crezut ca ea va fi mereu aproape de mine, gata sa sara oricand la dispozitia mea, la cel mai mic semn al meu. din pacate lucrurile nu stau asa in viata reala. 
mi-e dor de ea... 
mi-e dor de ea si in acelasi timp parca nu ma gandesc destul de des la ea. 
cu toate ca in momentele in care trebuie sa iau o decizie extrem de importanta, in momentele in care imi este foarte greu, ma intreb de fiecare data... oare mami ce mi-ar fi spus acum? cum m-ar fi incurajat? 
o mamă este.... mamă. 
nimic nu poate  sa o inlocuiasca vreodata. 
nimic. 
habar n-aveti voi cei care inca le aveti alaturi... 
nici eu n-am stiut. 
nici eu n-am apreciat destul. 
si daca stau sa ma gandesc.. e firesc... 

na... ca am ajuns sa plang acum...

da, ma gandesc la ea atunci cand trec prin momente foarte grele asa cum de obicei ne gandim la doamne-doamne doar cand avem nevoie de el. 
ma intreb daca este suparata pe mine. 
nu cred. 
nu putea sa stea suparata pe noi indiferent ce tampenii faceam eu si fratele meu. 
la fel cum nici eu nu pot sta suparata pe cineva  prea mult timp, indiferent cine ar fi persoana si indiferent cu ce m-ar fi suparat.


uneori sunt eu suparata pe ea si pe tatal meu ca m-au invatat sa am prea mult bun simt pentru lumea in care traim, ca m-au invatat sa fiu buna, ca nu m-au invatat deloc sa fiu rea, ca nu stiu sa fiu rea. 
dar imi trece repede, ca na...  asta e tiparul dupa care am fost croita... 
nu stiu sa fiu rea, asta e.. 
incerc sa  ma inconjor de oameni asemeni mie (ma refer la prieteni) si totul e ok. 


sau asa ar trebui sa fie.


si daca tot am vorbit de mama mea, o sa postez si cateva poze mai vechi cu ai mei parinti...

cu tata

parintii mei erau nasi. am avut si eu rochie lunga... :)

imi placeau bomboanele de pe brad

sfarsit de saptamana

vantul adie usor, se aud greierii... daca as inchide ochii mi-as imagina ca sunt in mijlocul naturii, departe de lume.

dar... nu sunt decat in mijlocul camerei mele, acasa, gandindu-ma la sfarsitul de saptamana care tocmai a trecut, un sfarsit de saptamana relativ frumos.

cea mai mare bucurie a fost ca am reusit (cu mare greutate ce-i drept) sa gasesc sambata o persoana care sa aiba chef de o plimbare cu bicicleta. da, mi-am cumparat bicicleta!!! :))) si ardeam de nerabdare sa merg putin cu ea. toti prietenii care au biciclete ba erau plecati din oras, ba n-aveau chef... dar pana la urma, un prieten fara bicicleta a inchiriat una si ne-am plimbat putin (Lipovei-Dumbravita-Padurea Verde-Muzeul Satului)

ups.. nu merg prea bine... :)

ce faci? fotografiaza  bicicleta..

pacat ca nu se vede mai bine bicicleta in pozele astea.. este ffff faina. bijuterie. :) mi-e draga... ;)

oameni si oameni

sunt oameni pe care-i intalnim si care trec prin viata noastra de parca nu i-am fi cunoscut vreodata.

sunt oameni pe care-i intalnim si care trec prin viata noastra altfel. lasand ceva in urma lor. un parfum, o senzatie, sentimente.

sunt oameni pe care-i intalnim si care ne determina sa privim viata altfel.

sunt oameni pe care-i intalnim si despre care nu vrem sa ne amintim ca i-am cunoscut vreodata.

sunt oameni pe care-i intalnim si care ne vor ramane mereu dragi, indiferent de cararile pe care mergem fiecare dintre noi.

sunt oameni pe care i-am intalnit si care ne aduc un sentiment, o senzatie foarte faina atunci cand ni-i amintim. astia sunt oamenii faini din viata noastra. 

sunt oameni si oameni. sunt momente si momente.

intersectari la momentul potrivit.

intersectari la momentul nepotrivit.

dar indiferent daca e sau nu momentul potrivit, oare de cate ori am simtit fiecare dintre noi, atunci cand am cunoscut o persoana ca suntem pe aceeasi lungime de unda? de cate ori am simtit ca avem ce sa vorbim cu persoana respectiva, ca putem sta ore intregi cu ea de vorba fara sa apara acele momente penibile cand nu spune nimeni nimic? sau de cate ori am simtit ca inclusiv in momentele de liniste celalalt vorbeste? prin gesturi, priviri... de cate ori ne-am simtit bine noi cu noi in compania unei anumite persoane, fara sa incercam sa parem altfel decat suntem defapt? de cate ori am simtit ca am gasit sentimentul de "liniste" sufleteasca langa o anumita persoana? in toata agitatia care ne inconjoara, in toata graba si viteza cu care ne traim viata si care ne caracterizeaza aproape fiecare zi, de cate ori am avut sentimentul ca vrem sa ne oprim langa o anumita persoana?

mie nu mi s-a intamplat de multe ori in viata asta. poate intr-o alta viata mi se va intampla mai des. :)

glumesc. important este sa ti se intample macar o data. si sa ramana.

multumesc!

azi un om deosebit mi-a facut ziua minunata!

stie el cine, stie el de ce. 

se mai rataceste din cand in cand si pe blogul asta mic.

multumesc!

maramures.. plai cu flori (vorba cantecului)

ieri m-am intors de acasa. drum destul de lung si in lucru, dar mi-au tinut companie pe drum Bob Marley, Dennis Ferrer, Robbie Williams si Leonard Cohen.  m-a prins o furtuna infernala prin oradea. parca era noapte si totusi nu era decat 7-8 seara. nu vedeai la 10 m in fata aproape nimic. turna cu galeata.

plecasem destul de tarziu de acasa pentru ca de dimineata, avand in vedere ca era Sf.Maria, tatal meu a venit cu ideea sa mergem la Barsana la manastire. Eram destul de obosita si as fi vrut sa ma odihnesc... as fi vrut sa merg, dar parca nu... pana la urma am zis ok, hai sa mergem. am plecat o trupa intreaga, cu doua masini. drum de o ora si ceva, caldura mare afara, in masina relativ ok.

pe drum am avut ocazia sa privesc si sa admir din nou oamenii locului.

 

in maramuresul istoric, "peste deal" cum spunem noi morosenii, localnicii se imbraca inca in port popular. o multime de fete frumoase, baieti mai putini  :)  batranei, batranele imbracate "de sarbatoare".

case frumoase, cu porti imense de lemn.

 

in sfarsit ajungem la destinatie. nebunie. aglomeratie. urasc aglomeratia. lumea totusi nu se imbulzeste, in concluzie morosenii mei sunt oameni civilizati. ;)

manastirea, tot ansamblul de cladiri mai exact este extrem de frumos si ingrijit.

la slujba am fost atenta, dar nu suficient de mult. eram preocupata sa fac cate o fotografie oamenilor interesanti pe care ii vedeam si locurilor. 

alexandra

caldura mare...

luiza si georgiana

vreau si eu fotografie!

maria

l-am intalnit si pe profesorul meu de matematica din generala. par alb integral.  un om deosebit!

dar cel mai mult mi-a placut in bisericuta, unde era liniste si pace. numai bine sa-l rogi pe Doamne -Doamne una-alta.

intrebari

„Oamenii au povestile lor. Probabil unele seamana intre ele. Ei se cunosc, se iubesc, asteapta un copil, merg pe acelasi drum. Cu toate acestea fiecare poveste e unica. Ce o face sa fie la fel si totusi alta? Amestecul nesfarsit de culori ale dragostei, avalansa de sentimente noi, dorinta de a construi impreuna viitorul. Sa fie daruirea? Sa fie sentimentul deosebit al recunostintei de a apartine unul celuilalt? Posibil toate la un loc.” 

Plus multe altele...

o gâză mică

Sunt acasa. Dupa cateva luni buuune, in sfarsit am ajuns acasa. Acasa in Maramures.

Intotdeauna m-am simtit deosebit de bine aici. Parca dispar toate grijile, toate problemele. Oamenii sunt altfel, totul pare mai usor, inclusiv cerul pare mai senin.

Abia am ajuns si am aflat ca Bianca, sotia varului meu,  a nascut. O fetita. Maria. Eram nerabdatoare sa ii vad. Pe Maria, pe Bianca, pe Ovidiu. Cum ajunsesem la 12 noaptea acasa a trebuit sa astept pana a doua zi.  A doua zi am descoperit un ingeras de fetita, atat de dragalasa, atat de... nu gasesc cuvinte. Dormea. Cata liniste si cata seninatate i se citea pe chip! Toata pacea si bunavointa parea sa fi coborat peste coltul acesta al camerei, unde, invelit de dragostea celor din jur dormea linist un pui de om...

Maria

„Astazi am descoperit ceva foarte interesant. Am doua manute. Prima data m-am speriat foarte tare. Aratau ciudat. Apoi am descoperit ca sunt foarte utile. Te poti juca la nesfarsit cu ele. Acum stau toata ziua si le admir. Abia astept sa vina rudele si prietenii. Vreau sa le arat ce descoperire am facut.  Mami si tati s-au bucurat foarte mult cand le-am aratat ce pot face cu manutele. S-au distrat, ce mai! Am niste parinti foarte simpatici. De fiacare data cand mai descopar cate ceva sunt foarte fericiti. Radem mult impreuna!

V-am povestit cate ceva despre inceputul aventurii mele prin viata. Stiu ca e abia inceputul, dar pot sa spun ca am cateva certitudini. Parintii mei ma iubesc si eu ii iubesc. Voi avea o viata frumoasa pentru ca ei sunt alaturi de mine. Simt puterea dragostei care ne uneste. Stiu ca atata timp cat suntem impreuna toate bucuriile dar si greutatile firesti ale vietii le vom imparti senin. „

Da. Ovidiu si Bianca nu mai sunt doar ei doi, sunt cu adevarat o familie. :)

stele

unirii. lume. agitatie.terase. viata...
noapte. cer frumos. cu nori.
lumini galbui. peste tot.

iarba scurta si deasa.
imi vine sa ma asez in iarba. cu ochii spre cer.
sa caut stele printre nori...

ploaia care a venit...

m-am născut in septembrie.

probabil ăsta este motivul pentru care iubesc atat de mult ploaia. imi place efectiv. in special ploile de vară. calde si cu picături mari-mari.

azi trebuia sa-mi iau masina de la revizie. din păcate nu a fost gata si am primit alta in schimb. nu-mi place să conduc alte masini decat a mea. ăsta a fost si motivul pentru care după ce am parcat masina in fata blocului am plecat pe jos sa fac cumpărături de la un supermarket. imbrăcată intr-o rochită de panză... afară cerul plin de nori. si mă gandeam... cum ar fi să mă prindă ploaia...?

si cum se spune că.. dacă iti doresti ceva cu adevărat... pană la urmă se intamplă...  a venit si ploaia, exact cand am iesit din supermarket. cu o plăsută ecologica pe umăr, pictată de către mine (mare artistă :)))  ) la un work-shop organizat pe malul begăi mai demult, cand aveam si eu un prieten...drag.

a fost.. nu gasesc cuvinte.. a fost minunat sa simt ploaia cum imi curge pe fată, prin păr, prin haine, pe corp, pană in varful degetelor. mi-am scos sandalele.  pentru ca vroiam să calc prin ploaie, să simt apa, să simt ploaia. si oricum mă incomodau pentru imi alunecau picioarele in ele. :)

am ajuns acasă udă leoarcă, haine, păr, cumpărături, plasă, dar de-a dreptul fericită as putea spune. fericită că pot să mă bucur de ploaie ca si atunci cand eram acasă in maramures, că pot să simt viata din jurul meu, că lumea nu e chiar atat de rea cum ni se pare uneori, fericită că traiesc,  că pot sa sper, că pot sa visez- chiar si la cai verzi pe pereti, fericită că sunt ceea ce sunt, că sunt asa cum sunt si nu altfel, ca am totusi cativa prieteni in jurul meu, că prietenii mei mă iubesc si mă apreciază asa cum sunt si nu incearcă să mă schimbe, fericită că mi-am păstrat sinceritatea si pot sa spun chiar inocenta copilăriei, chiar dacă de multe ori am avut de pierdut din cauza asta, fericită că pot să mă simt copil chiar si la 33 de ani -incă 33 ;) pt putin timp... :))

si ce dacă lumea ascunsă de ploaie pe sub balcoane si prin scări de bloc se uita ciudat la mine? putin imi păsa... or fi spus ca sunt nebună. si ce dacă? fiecare trăieste in lumea lui, fiecare ii priveste pe ceilalti si ii judecă după propriile reguli si principii.

eu, in lumea mea ma simt atat de bine...