amintiri

marți, 24 august 2010

mi-am amintit acum, ca in urma cu 4-5 ani niste prieteni de-ai mei au fost in concediu prin maramures.. 
eu n-am reusit sa-mi iau concediu din pacate, sa-i fi plimbat pe meleagurile natale. 
atunci inca mai traia si mama mea... 
i-am rugat sa se opreasca la mine in sat. mami era mereu bucuroasa de oaspeti, mai ales daca era vorba despre prietenii copiilor ei. :) 
si gatea dumnezeieste... din pacate nu s-au oprit, dar unul dintre ei, un prieten foarte drag mi-a zis ca este aproape convins ca a vazut-o in sat, in timp ce ei treceau pe acolo. :) 
si tot el mi-a spus, dupa cateva zile de hoinarit prin maramures: "acum inteleg de ce ai asa un suflet fain... mandru-i maramuresu'- ca si tine" 

nu stiu de ce mi-am amintit asta acum. 
poate pentru ca ma gandeam ca sunt singura desi dupa cum se vede, prietenii imi spun ca sunt ok. 
poate pentru ca ma gandeam la mama mea. 
poate pentru ca ma gandeam la casa, la "acasa", la ceea ce iti da senzatia de "acasa" chiar daca nu esti neaparat in casa ta.
poate pentru ca ma gandeam la oamenii faini din maramures si la oameni faini in general. 
poate pentru ca ma gandeam ca avem de putine ori ocazia sa intalnim oameni faini in viata noastra. 
poate pentru ca ma gandeam ca de multe ori, cand ii avem aproape nu stim sa-i apreciem. 
de ce? 
poate pentru ca avem impresia ca este normal sa fie asa si ca ei ne vor fi aproape mereu. 

la fel am avut si eu impresia cu mama mea...
am crezut ca ea va fi mereu aproape de mine, gata sa sara oricand la dispozitia mea, la cel mai mic semn al meu. din pacate lucrurile nu stau asa in viata reala. 
mi-e dor de ea... 
mi-e dor de ea si in acelasi timp parca nu ma gandesc destul de des la ea. 
cu toate ca in momentele in care trebuie sa iau o decizie extrem de importanta, in momentele in care imi este foarte greu, ma intreb de fiecare data... oare mami ce mi-ar fi spus acum? cum m-ar fi incurajat? 
o mamă este.... mamă
nimic nu poate  sa o inlocuiasca vreodata. 
nimic. 
habar n-aveti voi cei care inca le aveti alaturi... 
nici eu n-am stiut. 
nici eu n-am apreciat destul. 
si daca stau sa ma gandesc.. e firesc... 

na... ca am ajuns sa plang acum...

da, ma gandesc la ea atunci cand trec prin momente foarte grele asa cum de obicei ne gandim la doamne-doamne doar cand avem nevoie de el. 
ma intreb daca este suparata pe mine. 
nu cred. 
nu putea sa stea suparata pe noi indiferent ce tampenii faceam eu si fratele meu. 
la fel cum nici eu nu pot sta suparata pe cineva  prea mult timp, indiferent cine ar fi persoana si indiferent cu ce m-ar fi suparat.


uneori sunt eu suparata pe ea si pe tatal meu ca m-au invatat sa am prea mult bun simt pentru lumea in care traim, ca m-au invatat sa fiu buna, ca nu m-au invatat deloc sa fiu rea, ca nu stiu sa fiu rea. 
dar imi trece repede, ca na...  asta e tiparul dupa care am fost croita... 
nu stiu sa fiu rea, asta e.. 
incerc sa  ma inconjor de oameni asemeni mie (ma refer la prieteni) si totul e ok. 


sau asa ar trebui sa fie.


si daca tot am vorbit de mama mea, o sa postez si cateva poze mai vechi cu ai mei parinti...


cu tata
parintii mei erau nasi. am avut si eu rochie lunga... :)
imi placeau bomboanele de pe brad

2 comentarii:

Daniel FaT spunea...

hehehe, moroșanco! cine ți-o adus ție aminte despre moroșenii noștri faini și despre coclaurile din Dănești??? mama ta e mândră de tine, acolo unde este!
Păstrează-ți bunătatea, căci ea va atrage oameni buni și faini in jurul tău!

carmen spunea...

Dani, pot doar sa sper ca mama mea e mandra de mine acolo unde e.. fac uneori greseli de care nici eu nu sunt mandra.

Bunatatea mea... e considerata uneori semn de slabiciune. Sau sunt considerata fraiera. Dar drept sa-ti spun, nu ma intereseaza. cum spuneam.. fiecare are dreptul sa creada ce vrea.

Dar am cativa oameni faini in jurul meu, in sufletul meu si asta e tot ce conteaza.