„Oamenii au povestile lor. Probabil unele seamana intre ele. Ei se cunosc, se iubesc, asteapta un copil, merg pe acelasi drum. Cu toate acestea fiecare poveste e unica. Ce o face sa fie la fel si totusi alta? Amestecul nesfarsit de culori ale dragostei, avalansa de sentimente noi, dorinta de a construi impreuna viitorul. Sa fie daruirea? Sa fie sentimentul deosebit al recunostintei de a apartine unul celuilalt? Posibil toate la un loc.”
Sunt acasa. Dupa cateva luni buuune, in sfarsit am ajuns acasa. Acasa in Maramures.
Intotdeauna m-am simtit deosebit de bine aici. Parca dispar toate grijile, toate problemele. Oamenii sunt altfel, totul pare mai usor, inclusiv cerul pare mai senin.
Abia am ajuns si am aflat ca Bianca, sotia varului meu, a nascut. O fetita. Maria. Eram nerabdatoare sa ii vad. Pe Maria, pe Bianca, pe Ovidiu. Cum ajunsesem la 12 noaptea acasa a trebuit sa astept pana a doua zi. A doua zi am descoperit un ingeras de fetita, atat de dragalasa, atat de... nu gasesc cuvinte. Dormea. Cata liniste si cata seninatate i se citea pe chip! Toata pacea si bunavointa parea sa fi coborat peste coltul acesta al camerei, unde, invelit de dragostea celor din jur dormea linist un pui de om...
Maria
„Astazi am descoperit ceva foarte interesant. Am doua manute. Prima data m-am speriat foarte tare. Aratau ciudat. Apoi am descoperit ca sunt foarte utile. Te poti juca la nesfarsit cu ele. Acum stau toata ziua si le admir. Abia astept sa vina rudele si prietenii. Vreau sa le arat ce descoperire am facut. Mami si tati s-au bucurat foarte mult cand le-am aratat ce pot face cu manutele. S-au distrat, ce mai! Am niste parinti foarte simpatici. De fiacare data cand mai descopar cate ceva sunt foarte fericiti. Radem mult impreuna!
V-am povestit cate ceva despre inceputul aventurii mele prin viata. Stiu ca e abia inceputul, dar pot sa spun ca am cateva certitudini. Parintii mei ma iubesc si eu ii iubesc. Voi avea o viata frumoasa pentru ca ei sunt alaturi de mine. Simt puterea dragostei care ne uneste. Stiu ca atata timp cat suntem impreuna toate bucuriile dar si greutatile firesti ale vietii le vom imparti senin. „
Da. Ovidiu si Bianca nu mai sunt doar ei doi, sunt cu adevarat o familie. :)
probabil ăsta este motivul pentru care iubesc atat de mult ploaia. imi place efectiv. in special ploile de vară. calde si cu picături mari-mari.
azi trebuia sa-mi iau masina de la revizie. din păcate nu a fost gata si am primit alta in schimb. nu-mi place să conduc alte masini decat a mea. ăsta a fost si motivul pentru care după ce am parcat masina in fata blocului am plecat pe jos sa fac cumpărături de la un supermarket. imbrăcată intr-o rochită de panză... afară cerul plin de nori. si mă gandeam... cum ar fi să mă prindă ploaia...?
si cum se spune că.. dacă iti doresti ceva cu adevărat... pană la urmă se intamplă... a venit si ploaia, exact cand am iesit din supermarket. cu o plăsută ecologica pe umăr, pictată de către mine (mare artistă :))) ) la un work-shop organizat pe malul begăi mai demult, cand aveam si eu un prieten...drag.
a fost.. nu gasesc cuvinte.. a fost minunat sa simt ploaia cum imi curge pe fată, prin păr, prin haine, pe corp, pană in varful degetelor. mi-am scos sandalele. pentru ca vroiam să calc prin ploaie, să simt apa, să simt ploaia. si oricum mă incomodau pentru imi alunecau picioarele in ele. :)
am ajuns acasă udă leoarcă, haine, păr, cumpărături, plasă, dar de-a dreptul fericită as putea spune. fericită că pot să mă bucur de ploaie ca si atunci cand eram acasă in maramures, că pot să simt viata din jurul meu, că lumea nu e chiar atat de rea cum ni se pare uneori, fericită că traiesc, că pot sa sper, că pot sa visez- chiar si la cai verzi pe pereti, fericită că sunt ceea ce sunt, că sunt asa cum sunt si nu altfel, ca am totusi cativa prieteni in jurul meu, că prietenii mei mă iubesc si mă apreciază asa cum sunt si nu incearcă să mă schimbe, fericită că mi-am păstrat sinceritatea si pot sa spun chiar inocenta copilăriei, chiar dacă de multe ori am avut de pierdut din cauza asta, fericită că pot să mă simt copil chiar si la 33 de ani -incă 33 ;) pt putin timp... :))
si ce dacă lumea ascunsă de ploaie pe sub balcoane si prin scări de bloc se uita ciudat la mine? putin imi păsa... or fi spus ca sunt nebună. si ce dacă? fiecare trăieste in lumea lui, fiecare ii priveste pe ceilalti si ii judecă după propriile reguli si principii.
